Chirurgia refractivă sau cum să scapi de ochelarii de vedere? (II)

Disclaimer: acest post nu este sponsorizat. Toate etapele din acest proces au fost achitate de către mine.

Să continuu povestea ochișorilor mei. În cadrul primului consult oftamologic la clinica Alcor mi s-au făcut mai multe investigații: mi s-au măsurat dioptriile de pe ochelarul de la acea vreme, mi s-au măsurat dioptriile ochiului cu soluție oftalmologică (care iți dilată pupila) și fără soluție, am făcut o topografie corneeană (n-aș putea să vă explic din punct de vedere medical ce înseamnă această tehnică, știu că este nedureroasă și noninvazivă), alte câteva investigații oculare nedureroase și apoi au început explicațiile și vestea cum că nu mă aflam în parametrii medicali necesari pentru operație. Așa cum ziceam în postul anterior, dioptria nu era stabilă la ambii ochi și doctorul mi-a recomandat supraveghere oftalmologică pe durata unui an. Cu alte cuvinte, peste un an aveam să mă întorc în clinică, să refac investigațiile și abia atunci medicul să se pronunțe: da ori ba operație. Unul dintre motivele pentru care medicul nu a fost de acord să fac operația este faptul că era necesar să observe evoluția ochilor mei într-un cadru de timp relevant pentru a lua o decizie cu asemenea impact.

Am revenit la clinică după 6 luni, am refăcut investigațiile și dioptriile mele erau modificate cu 0.25 dioptrii. De asemenea, este important de menționat faptul că înainte de consultul oftalmologic, ochelarul de vedere trebuie purtat cel puțin 1 lună, pentru că purtarea lentilelor de contact de vedere impactează modul în care apar dioptriile la un consult oftamologic. De ce? V-am relatat pe scurt aici diferența de 0.25 dioptrii dintre ochelar și lentile. Prin urmare, rezultatele unui consult oftalmologic în urma purtării lentilelor de contact de vedere sunt irelevante pentru că nu se poate face comparație între dioptria ochiului după purtarea ochelarului și dioptria ochiului după purtarea lentilelor 🙂

La un an de la primul consult oftalmologic, am repetat investigațiile și am primit acordul pentru operație, dioptriile erau stabile, corneea permitea operația, totul bine și frumos. Eu…toată o emoție fiindcă îmi cam pierdusem speranța după 2 consultații în urma cărora medicul oftalmologic nu mi-a dat undă verde la operație. Tipul de operație iLasik, pregătiri pentru operație – picături în ochi, purtat ochelar permanent (nici vorbă de lentile de contact) – discutat cu medicul despre riscuri, semnare de acord consimțământ, stabilire de zi: 22 septembrie 2016.

Operația a avut loc tot la clinică (Alcor) și am fost operată de Dr. Petru Cãlin Tãtaru și de echipa lui. Înainte de operație, m-au echipat cu halat, boneta, ciupici în picioare, m-au dus într-o sală de așteptare unde m-au așezat pe un pat și mi-au pus foarte multe picături de anestezic în ochi (anestezia este locală, doar la nivelul ochilor)…atât de multe că nu mai puteam deschide ochii la un moment dat. Și nu de durere (nu prea mai simțeam când clipeam), însă aveam impresia că mă aflu sub o chiuvetă și-mi curge apă în ochi non-stop. Operația a durat 30 minute și nu a durut, însă a fost o experiență inedită, aș putea spune 😀

La început simți presiune pe ochi (ca și cum cineva s-a așezat pe ochiul tău) pentru că medicul așază un separator (cred că așa se numește)  între globul ocular și pleoapă astfel încât să nu clipești. În timpul operației, medicul a discutat în permanență cu mine, explicându-mi ce etapă urmează să facă, m-a întrebat dacă simt vreo durere, vreun disconfort. Sincer, eu m-am speriat după ce mi-a pus separatorul pe ochi pentru că nu vedeam nimic, nu distingeam nimic, a fost tare aiurea; la câteva secunde am început să văd niște puncte gălbui (cred). N-o să mint, este o operație neplăcută, pentru că vezi cum cineva îți face ceva în ochi, îți „bagă” ustensile în ochi și apoi laserul lucrează și el în ochiul tău și tu ai tendința să clipești, să închizi ochiul, să-l ferești și nu reușești din cauza separatorului. Eu cred că trebuie să ai curaj și să te concentrezi fiindcă ai și tu ai un rol important în operație: trebuie să privești atent către  puncte de culoare roșie și verde, să nu te sperie sunetele care se aud când laserul lucrează (practic laserul taie corneea atunci când tu privești punctele acelea colorate, deci tu joci un rol important în rezultatul operației).

Sunt sigură că nu a durat mult operația (mi s-a zis că am stat în operație 30 minute), însă mie mi s-a părut o veșnicie și nu exagerez. După ce au încheiat procedurile la primul ochi, am simțit că nu mai am curaj să mai trec încă o dată și pentru ochiul celălalt. Nu doare, dar este anevoios să asiști la o operație în care tu ești subiectul principal. Clar sunt subiectivă când spun asta, dar nu este o experiență plăcută. NU doresc să sperii pe nimeni și nici să descurajez, dar plusuri și minusuri sunt peste tot. Deși operația a durat doar 30 minute, am stat în sala de așteptare cu ochii închiși încă 1 oră. Părinții mei deja se îngrijoraseră puțin; după ce a trecut și acea oră, mi-au explicat care este tratamentul – 3 tipuri de picături care se administrează la ore exacte conform prescripției medicale – și să port ochelari de soare polarizați pentru a nu permite luminii să îmi creeze disconfort. Apoi am plecat acasă. Nu am avut voie să mă spăl pe față, să stau afară, să mă ating la ochi sau să îmi șterg ochii. Doar la nevoie cu șervețel uscat, curat, fără a-l refolosi ulterior. Medicii mi-au recomandat să merg acasă, sa-mi pun picăturile și să dorm. A doua zi m-au chemat la consult pentru primele impresii 😀 .

Una dintre primele poze după operație

Trebuie să te însoțească un părinte, rudă, prieten/ă, partener/ă la plecare pentru că anestezicul nu dispare imediat; eu am avut durere de cap și vedeam un pic în ceață din cauza anestezicului, DAR VEDEAM, DISTINGEAM obiecte. Cu alte cuvinte vezi imediat după operație (chiar dacă mai în ceață la început din cauza anestezicului). Când mi-am pus picăturile prima dată, m-au usturat ochii, cred că lichidul ajunsese în locul unde laserul a intervenit. Primele zile au fost greuțe, pentru că văzul este pe alocuri în ceață și ochii obosesc repede. Picăturile le-am pus 1 dată la 3 ore, am primit o mască (cum sunt cele de scafandri 🙂 ) care să nu permită apei sa-mi intre în ochi la duș, am stat cu draperiile trase în cameră pentru că lumina mă deranja consierabil.  A doua zi am fost la consult, totul a fost okay. În a treia zi, ochii deja se obișnuiseră cu picăturile, senzația de usturime se diminuase și văzul se îmbunătățise în proporție de 90%.

Am stat 1 săptămână în casă (fiindca doctorii nu recomandă să mergi în locuri cu praf sau să-ți obosești ochii), mi-am pus picăturile, am făcut alergie la una dintre ele, am avut un început de keratită (adică pleoapa mea se freca de ochi ca un glaspapir, mă ustura ochiul stâng și aveam impresia că am nisip în el) și, bineînțeles, m-am speriat foarte tare. Din fericire, s-a rezolvat cu un alt tip de picături 🙂 După 1 săptămână, m-am întors la job, am reluat toate activitățile, dar având constant grijă la ochi și am continuat tratamentul cu picături timp de 1 lună.

 

 

Concluzii postoperatorii:

  1. Operația are și plusuri și minusuri (riscuri) și recomand documentare amănunțită înainte de a recurge la ea;
  2. Da, văd fără ochelari de vedere, însă vederea s-a stabilizat în timp.
  3. Port ochelari de soare polarizați pentru că lumina puternică (soare, zăpadă) încă mă deranjează. Aș putea să zic că am o sensibilitate la lumină (doctorii m-au avertizat de acest risc), nu știu dacă va dispărea în timp – la 7 luni de la operație, lumina încă mă deranjează.
  4. Nu am ochiul uscat, există șanse ca pacientul să aibă sindromul ochiului uscat după operație.
  5. Am grijă de ochii mei, uneori obosesc repede și se resimte seara, mai ales când lucrez multe ore la laptop. Mă ridic constant de la laptop și focalizez cu privirea în cel mai îndepărtat punct pe care îl am (de obicei mă uit pe fereastră la clădiri 😀 ).
  6. Mă verific des uitându-mă în zare, citind ce scrie pe clădiri, autobuze ca să văd claritatea vederii mele. După 7 luni de la operație, am avut un consult de medicina muncii și am observat că ochiul stâng (la care am avut și astigmatism) vede în ceață uneori și asta mi se întâmplă doar cu literele micuțe.
  7. Medicul mi-a permis să folosesc machiaj abia după 6 luni și sunt atentă la reacțiile ochilor mei la produsele cosmetice (dacă mă ustură, dacă îmi lăcrimează ochii), le schimb des, nu folosesc formule waterproof și mă demachiez foarte încet ca să nu-mi frec ochii cu mâna.
  8. Nu mă scarpin la ochi și dacă am o jenă acolo, mă scarpin la nas, încerc să mă păcălesc :)) funcționează, este testat 😉
  9. Fac tot ce îmi stă în putință ca să-mi protejez ochii (nu mă uit la filme la laptop de aproape, respect o anumită distanță față de ecrane în principiu :)) )
  10. Încă mai am obiceiul de a-mi ridica ochelarii pe nas.

Mi-am propus să merg la un consult oftalmologic în aprilie, sper ca totul să fie în regulă cu dioptriile mele. În principiu, din ce am înțeles eu, niciun medic oftalomolog nu îți garantează că dioptriile nu se vor modifica, însă ei se bazează pe rezultatele testelor la care te supun și care sunt exacte. În rest, nu cred ca există control asupra modului de reacție al ochiului.

În încheiere, vă zic că tratametul și cele 2 consultații (cea de a doua zi și cea de la 1 lună) de după operație sunt incluse în costul intervenției. Mărimea dioptriei ochiului influențează tipul de operație de chirurgie refractivă și costul acesteia și medicul alege ce metodă este potrivită. Nu vă pot descrie bucuria pe am simtit-o când m-am trezit a doua zi după operație și am distins obiecte din camera mea fără să apelez la ochelar sau lentile de contact de vedere. Doar un miop care nu se descurcă fără ochelar cunoaște lupta  :)) 😀

Dacă ați ajuns până aici cu lectura, mulțumesc și sper să fie de folos această mărturisire 🙂

Foto rep: www.pexels.com

No Comments

Leave a Comment