Tu știi ce răni emoționale ai?

Expertiza mea psihologică atârnă ușor spre deloc, prin urmare nu emit concluzii terapeutice, dar în drumul meu spre auto-cunoaștere am realizat că-mi plac cărțile care tratează teme psihologice, nu neapărat cărțile-manual (unde sunt concepte, definiții, tipologii), mai degrabă cărțile science-fiction (în care se abordează concepte și strategii psihologice în acțiune); Irvin D. Yalom, care de altfel îmi place foarte mult, a scris cărți psihologice faine, science fiction, dar o să povestesc și o să recomand câteva must-read  într-o altă postare.

Rănile emoționale există în fiecare dintre noi, unii conștientizăm acest fapt, alții încă nu am ajuns acolo. Însă ele apar în copilărie și au impact în comportament și în cine suntem ca adulți.

 

De ce am ales să vorbesc despre rănile emoționale?

Pentru că nici eu nu știam despre aceste răni și pentru că de când am devenit conștiență de ale mele, mă cunosc mai bine, îmi înțeleg reacțiile și știu de unde pornesc acțiunile mele în anumite contexte. Rănile emoționale apar în urma unor experiențe neplăcute care ne-au impactat la un anumit moment în viață, cele mai multe se nasc în copilărie. Lise Bourbeau a scris cartea  – Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine – în care poveștește lejer și ușor de înțeles care este cauza acestor răni și cum ne lăsăm afectați de ele mai devreme sau mai târziu. Chiar dacă nu reușim să înțelegem ce determină un anume tip de comportament, să zicem nevoia de atenție din partea celorlalți, manifestul în sine arată pezența unei răni emoționale.

Există 5 răni emoționale care determină 5 tipuri de măști pe care le utilizăm ca să ne integrăm în societate, ca să fim în rândul lumii, ca să fim acceptați.

     Răni                                       Măști

Respingere   ………………………   Fugar

Abandon ………………………   Dependent

Umilire   ………………………   Masochist

Trădare  ………………………    Dominator

Nedreptate  ………………………   Rigid

Lise Bourbeau pleacă de la premisa că misiunea noastră pe această lume este să trecem prin experiențe care ne vor ajuta să ne iubim pe noi înșine, să ne acceptăm așa cum suntem. Doar că pe parcursul procesului de creștere apar diverse experiențe mai mult sau mai puțin plăcute, iar unele lasă răni emoționale. Pentru a fi acceptați de cei din jur, de societate, ne dezvoltăm aceste măști care acoperă rănile emoționale. Măștile sunt comportamente care ne ajută să depășim momente, situații, iar cu timpul ne definesc, devin parte din noi. Si părem cumva ok până când apar traumele, experiențele neplăcute care ating rănile emoționale și atunci realizăm că masca prinde și mai multă tărie dacă nu zgâriem rana pentru a afla ce ascunde. Masca are rolul de a ne proteja de momente care ne-ar putea strica așa zisul echilibru, masca ne împiedică să retrăim experiența care ne-a creat rana emoțională. Nu degeaba se zice că repeți greșelile până când le accepți și înveți din ele. Fiecărei măști îî corespunde un tip de comportament caracterizat de câteva trăsături dominante, iar fiecare mască se reflectă și în aspectul fizic (cartea are și schițe anatomice care înfățișează trupul specific fiecărui comportament – vezi galerie poze mai jos). Redau o bucățică din carte care descrie succint primele 4 răni emoționale.

 

Caracterul fugarului:

* preferă să nu se ataşeze de lucrurile materiale

* este perfecţionist deoarece crede că dacă face o greşeală va fi judecat

* se crede nul, fără valoare

* are dificultăţi în a-l lăsa să trăiască pe copilul său interior

* găseşte diverse mijloace de a fugi de dificultăţi

* se crede neînţeles

* caută singurătatea pentru că îi e frică că dacă primeşte mai multă atenţie nu o să ştie ce să facă cu ea

* ştie ce vrea, dar nu îndrăzneşte să ceară, considerând că nu e suficient de important pentru a-l deranja pe celălalt.

Caracterul dependentului:

*se consideră o victimă

* crede că nu poate să reuşească singur şi că are nevoie de altcineva pentru a-l ajuta

* are o dificultate în a face sau de a decide ceva singur

* cere sfaturi pe care nu le urmează neapărat

* are o dificultate în a accepta un refuz

* îi e teamă de orice formă de autoritate

* emoţia cea mai intens trăită de el e tristeţea

* singurătatea e cea mai mare frică a lui

* într-o zi e vesel, într-o zi e trist

* poate să mănânce mult fără să se îngraşe

Caracterul masochistului:

* îi e adesea ruşine de el însuşi şi de ceilalţi sau îi e teamă ca celorlalţi să nu le fie ruşine cu el

* nu îi place să meargă repede

* îşi cunoaşte nevoile, dar nu le ascultă

* se pedepseşte pe sine crezând că astfel îl va pedepsi pe celălalt

* are talentul de a se plasa în situaţii în care trebuie să aibă grijă de altă persoană. Astfel uită de sine din ce în ce mai mult

* compensează şi se recompensează pe sine prin mâncare

Caracterul dominatorului:

* se consideră foarte responsabil şi puternic.

* caută să pară special şi puternic.

* nu îşi ţine promisiunile şi angajamentele sau face eforturi pentru a le ţine.

* minte cu uşurinţă.

* este manipulator, seducător.

* are multe aşteptări.

* este convins că are dreptate şi încearcă să-i convingă şi pe ceilalţi.

De ceva vreme,  mă aflu pe drumul auto-cunoașterii și cartea Lisei Bourbeau a avut impact asupra mea, m-a ajutat să devin conștientă de cauza anumitor reacții, cu atât mai mult cu cât mi-am dorit să mă schimb, să renunț la anumite sisteme defensive care nu mă ajutau cu nimic. De-a lungul timpului, în mod inconștient, am dobândit dependență emoțională față de partenerul meu (asta în povestea pe care o trăiam atunci) și am realizat acest lucru la mult timp după încheierea capitolului din viața mea, fiind încă în proces de vindecare a rănii pe care ruptura în sine a creat-o, readucând la viață și altele pe care nu le conștientizasem până la acel moment. M-am regăsit foarte mult în masca dependentului care reflectă teama de abandon și care la mine vine dintr-o experiență neplăcută din copilărie (pe care am adresat-o într-o discuție cu mama). Între timp, am făcut progrese, însă teama de a recădea în plasa dependentului încă există, de aceea recitesc capitolul dedicat din carte de fiecare dată când simt nevoia. Așa funcționează pentru mine, fiindcă (re)aflu care este comportamentul și apoi caut să văd daca repet anumite lucruri. Și dacă da, încerc să schimb asta la mine. Este un proces continuu și de durată. Și fac asta de 2 ani în relațiile cu oamenii din jurul meu, nu neapărat în relațiile romantice.

Unul dintre motivele pentru care eu am avut mereu reticență față de cărțile de dezvoltare personală este faptul că te învață ele, domne, cum să faci tu chestii. În prezent, mi-am schimbat opinia, nu am trecut de baricada cealaltă, prin urmare nu cred ca soluțiile se ascund în aceste cărți, dar cred că ele conțin informații care pot fi folosite drept ghid pentru a afla ce este util pentru mine, ce funcționează în anumite momente ca să ies din tiparele de reacție cu care m-am obișnuit. Munca la mine a început intens acum 3 ani, iar cartea am citit-o pentru prima dată acum 2 ani. Nu rețin cum am dat peste ea, însă cred că lucrurile se întâmplă cu scop și cred că am găsit-o la timpul potrivit. Recomand cartea, nu zic că este un ghid de diagnostic, pentru că nu suntem bolnavi, dimpotrivă subscriu că fiecare se descurcă cum poate. Din punctul meu de vedere, este o lectură care te va ajuta să afli, măcar din curiozitate, ce mască/măști porți și sunt sigură că vei regăsi anumite comportamente și vei realiza în ce momente le folosești. Cartea poate fi un început (sau nu) spre auto-cunoaștere. Oricare ar fi motivația, este o lectură ușoară din care poți afla sigur ceva nou. Cartea poate fi găsită pe site-urile dedicate, eu am cumpărat-o online și am dat puțin pe ea, aproape 25 lei. Dacă ai chef și răbdare, cred că poate fi găsită și pdf online.

Închei acest post cu o bucățică din cartea Lisei Bourbeau – Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine.

„E important de reţinut faptul că purtăm măştile pentru a ne proteja doar atunci când ne este teamă să suferim, să retrăim o anumită rană. Totuşi, pentru că atunci când purtăm masca nu mai suntem noi, e important să ne vindecăm rănile. Elementul declanşator este acceptarea. Prima etapă în vindecarea unei răni constă în a o recunoaşte şi a o accepta. Cu cât îţi acorzi mai mult dreptul de a trăda, de a respinge, de a umili, de a abandona sau de a fi nedrept cu atât o vei face mai puţin. Apoi, pentru a putea fi vindecate rănile, trebuie să ne iertăm pe noi înşine, şi pe părinţii noştri (ei sunt cei care în copilărie activează rănile). […] Ceea ce suntem şi ceea ce facem ar trebui să fie sursa fericirii noastre şi nu complimentele, gratitudinea, recunoaşterea sau susţinerea pe care le primim de la ceilalţi”.

Vă invit să lecturați, nu o să regretați 😉

No Comments

Leave a Comment