#RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia

 

Woa…de când nu m-am mai aşezat la tastatură cu scopul de a scrie ceva aici. Am lăsat locul acesta în paragină așa cum este lăsată o casă nelocuită. So…nu știu cum să încep, ce să scriu, o să-mi ia ceva timp să transform gânduri în cuvinte și cuvinte în propoziții, dar iacată-mă (cum spunea diriginta mea la oră). Să purcedem!

 Cum a fost la #EpicTalk?

Am scris și pe Facebook o postare scurtă, dar la obiect despre faptul că am participat activ la conferința #EpicTalk la care am fost invitată de Miruna Ioani care scrie articole super interesante pe ȘiBlondeleGândesc. Mulțumesc încă o dată pentru bucuria pricinuită :*

 

Subiectul conferinței a fost fix pe sufletul meu fiindcă eu cred că pierdem oameni din viața noastră sau câștigam oameni în viața noastră din cauza/datorită calității relației reciproce. Dar ca să nu bălmăjesc aiurea, descrierea evenimentului o găsiți aici. Și fiind acolo la conferință, cu urechile ciulite mai ceva ca un iepure, mi-am zis că aș putea să scriu despre experiența mea aici, pe blog, așa pentru sufletul meu. Poate voi dori vreodată să văd ce gânduri au ajuns la corasonul meu în octombrie 2018 legat de relații. (Lucrurile astea sunt bune și pentru introspecție, pentru că ce mi-a atras atenția mie arată că ceva acolo merită săpat profund pentru dezvoltare personală ulterioară  – de ce nu?). Pe scurt, mi-a trezit apetitul pentru a scrie (să vedem cât mă ține 😀 ). Înapoi la subiect.

Mi-a plăcut mult faptul că s-a abordat subiectul relațiilor din șase perspective contemporane iar speakerii au fost aleși corespunzător (fiecare speaker reprezentativ pentru bucățica lui):

Cu sinceritate mărturisesc că nu știam cine sunt patru dintre ei  și poate că acest lucru mi-a permis să nu am prejudecăți în a le asculta discursul, astfel că am venit de acasă pregătită să învăț și să-mi iau notițe fără să condamn spusele nimănui. Zero așteptări, zero dezamăgiri. Atitudinea asta funcționează de fiecare dată în favoarea mea. Prin urmare, voi lăsa mai jos rândurile pe care mi le-am notat fix așa cum le-am auzit rostite de fiecare om în parte pentru că sunt de părere că prin parafrazare tind să dau sensul pe care vreau eu să-l aud și pierd esența a ceea ce a vrut să-mi transmită emițătorul. Nu degeaba se zice „Înțelegem ceea ce vrem să auzim!”.

 

Gáspár György – Despre relația dintre partenerii de cuplu

Gáspár György este psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, având specializare în hipnoza clinică, psihoterapia de familie şi psihoterapia integrativă, conform Google. Așa, ca să ne facem o idee cine este omul acesta. Am povestit un pic pe Facebook despre discursul lui și las mai jos ideile pe care mi le-am notat.

  • Iubim ca adulţi exact în modul în care am fost iubiţi în copilărie.
  • Când vine vorba de atracţie, ceea ce ne poartă este familiaritatea 🤔
  • În copilărie învăţăm să suferim din iubire (gândul ăsta mi s-a părut foarte interesant şi cred că rănile emoţionale ne conduc comportamental). Lise Bourbeau avea o carte pe tema asta – Cele 5 răni emoţionale care ne împiedică să fim noi înşine (de citit şi de părinţi, zic eu) 🙂
  • Nimeni nu vine de acasă cu sufletul intact (fyi momentul când reproşăm lucruri partenerului/erei, dar poate nici noi nu suntem cei mai uşor de iubit uneori 🧐)
  • Iubirea este ceva ce dai şi te implici în fiecare zi.
  • Într-o relaţie, partenerul este atât educator cât şi educat. Rolurile se schimbă intermitent
  • Nimeni nu creşte (emoţional vorbind) până nu se simte acceptat şi înţeles.
  • Femeile trebuie să înveţe să se exprime non-critic şi non-agresiv.
  • În sec 21, anul 2018, bărbaţii trebuie să înveţe să vorbească şi femeile trebuie să înveţe să asculte activ.

Mi-am notat și două cărți pe care vreau să le citesc și sper să și scriu un pic despre ele:

„Revoluția iubirii” – Gáspár György și „Dansul fricii” – Dr. Harriet Lerner.

Cred că topicul relației de cuplu este interminabil și influențat de contextul din care ne tragem – familie – bagajul cu care intrăm într-o relație – frici, anxietăți, traume din trecut, despărțiri neplăcute – perspectiva asupra vieții – căsătorie, copii, dorințe ș.a.m.d. Mai cred cu tărie că în relațiile actuale suntem testați pentru a vedea dacă am învățat niște lecții, că inevitabil retrăim ceea ce nu am reparat și că atragem parteneri care reflectă bucăți nevindecate din propriile persoane sau care reflectă în oglindă ceea ce suntem. Woa…am citit și citesc mult pe acest subiect pentru că nu se termină vreodată, pentru că nici dezvoltarea noastră nu se va încheia vreodată. Sunt legate și depind una de cealaltă foarte mult. Mai cred că iubirea începe de la iubire de sine la fel și bucuria care vine din sine (noi) și că nu poți fi fericit cu altcineva, dacă nu ești fericit mai întâi cu tine însuți, în pielea ta. Mai cred că singurătatea la un moment al vieții este absolut necesară pentru auto-cunoaștere și că te ajută să-ți cunoști propriile limite și că din momentul în care știi că poți fi fericit și singur, pe cont propriu, sunt slabe șanse să-ți mai fie teamă să rămâi singur (după o relație care s-a încheiat spre exemplu). Așa cum știu că tot în acest caz vei știi când să pui punct unei relații care nu-ți mai priește. Și discuția poate continua cu diverse și diverse spețe, cum ar fi că un om nevindecat nu-ți poate oferi mai mult decât starea lui de ne-vindecare (caracterizată de diverse emoții și sentimente care pot fi diferite pentru fiecare) și că e fain să te înconjuri de oameni care te pot ridica prin starea lor, prin atitudinea lor, prin faptele lor. Mai știu că doi oameni nevindecați nu se pot vindeca reciproc așa cum un om vindecat nu poate vindeca pe altul nevindecat fiindcă nu suntem salvatorii nimănui, ci doar salvatorii noștri. Ne putem salva doar pe noi. Mai cred că într-o relație de cuplu poate exista sprijin reciproc pentru a deveni cea mai bună versiunea a noastră, în relație și în afara relației și asta e super. Dacă găsești un om și vă țineți de mână în timp ce creșteți și învățați unul de la altul, în relație sau în afara ei, este super, super, super ❤️ Să ții de omul ăla și să-i dai drumul dacă vrea să plece  (dragoste cu sila nu se poate). Mai știu că oamenii nu pleacă din locuri din care sunt fericiți și că obișnuința este cel mai mare dușman la despărțire, pentru că e greu să dai drumul unui lucru familiar. La fel cum e greu să te apropii de un om despre care știi că nu te va răni așa cum știi tu că trebuie să suferi (!). Să te deschizi către ceva nou, mai bun, diferit din toate punctele de vedere ș.a.m.d. Este o discuție atât de luuungă aici.

Mirela Retegan – Despre relația dintre părinți și copiii mici

Habar nu am avut cine este Mirela Retegan, dar atât de mult mi-a plăcut atitudinea ei în discurs, modul în care și-a ales cuvintele și mesajele pe care a dorit să le livreze publicului prezent. I loved it! Am rezonat mult cu modul ei de gândi și se pare ca ea este și fondatorul Gașca Zurli – un loc de veselie pentru copii – este posibil ca părinții să știe mai bine ca mine. Recunosc că am auzit de Gașca Zurli și atât. Fără aprofundare 🙂 Mirela Retegan are blog și scrie foarte fain și vă invit să o citiți dacă e pe placul vostru și vă place modul ei de a crește propriul copil – are o fată pe nume Maya – modul în care vede și abordează viața ș.a.m.d. Eu m-abonez! În fine, femeia face muuulte lucruri și scrie cu drag despre ele.

Din discursul ei, mi-am notat următoarele (subliniez că nu-mi doresc să se înțeleagă că dau eu sfaturi – când eu încă nu sunt părinte, deși am fost martor la multe situații (ce să fac? prietenele mele au fost mai rapide ca mine), dar scriu ce am înțeles eu și cum au rezonat spusele acestea cum mine. Deci, vă rog, nu mă judecați, nu aruncați cu pietre).

  • Important este să fii de partea copilului tău întotdeauna – este unul dintre cele mai faine gânduri auzite până acum.
  • Fii simpatic cu copilul tău! (chiar dacă este mai ușor să cazi pradă tentației de a-l muștrului când ceva ți se pare că nu e okay).
  • Fii un far pentru copilul tău; lasă-l să se urce în bărcuță și să plece pe mare știind că tu, părintele, ești și îl aștepți acolo. Da! Da! Da! Observ că sunt părinți care știu mai bine pentru că ei au trecut deja prin anumite greșeli și din dorința de a proteja odorul, uită să-l lase să încerce situații, să experimenteze lucruri, gusturi, senzații. Eu cred că a fi far în viața copilului tău încurajează la autonomie (atât cât se poate la fiecare vârstă), la dezvoltarea abilității copilului de a lua decizii mai târziu, arată încrederea părintelui în copil și transmite siguranță. Încă o dată subliniez, moderat, urmându-ți instinctul de părinte, bineînțeles.
  • Fă un pas în spate ca să nu-ți domini copilul. Fii spectator în viața lui – se continuă și se completează gândul de mai sus.
  • Fii partenerul lui (al copilului) cel mai bun ca să îi inspiri încrederea de care are nevoie.
  • Fii acolo pentru copilul tău, prezent și conectat 🙂 – pe toți ne cam ia valul cu social media și cu miile de moduri în care putem să comunicăm azi.

Diana Stănculeanu – Despre relația dintre părinți și adolescenți

Și aici mi-am notat câteva idei faine care m-au ajutat să înțeleg comportamente des întâlnite în adolescență. So…n-a trecut prea mult timp de când am încheiat capitolul adolescență, eu nu am fost un copil rebel, nu pentru că n-aș fi vrut, ci mai degrabă pentru că sora mea nu mi-a lăsat loc prea mult pentru asta 😛 E okay, am depășit momentul și eu, și ai mei părinți. Adolescența mea a fost interesantă, mereu în expectativa următoarei situații (de unde și niște anxietate conștientizată niște ani mai târziu). În fine!

Diana Stănculeanu – psihoterapeut și coordonator de programe la organizația „Salvați Copiii” (după cum zice Google) a povestit fain despre ce se întâmplă din punct de vedere biologic cu copiii atunci când devin adolescenți. Un adevărat mix de hormoni și dopamină și serotonină care scad și urcă culminând cu finalul „Suntem programați să devenim rebeli”. Râs cu hohote în sală, drăguț, dar adevărul rămâne acolo și el constă în faptul că la trecerea din copil spre adolescent, se întâmplă o groază de lucruri, simțim o mulțime de emoții pe care nu știm să le definim pentru că nu le înțelegem și uite cum se naște o ruptură între părinte și copil din simplul fapt că părinții uită că și ei au trecut prin asta și la fel au făcut și ei, iar copilul care acum devin adolescent nu înțelege prea bine ce e cu el și nu poate explica. Ia poftim!

Tot în perioada adolescenței, influența părinților asupra copiilor scade (dramatic aș zice eu) pentru că apare …gașca. Când zic adolescent mă duc cu gândul la liceu, început clasa aIXa, oameni noi, temperamente noi, idei noi…totul nou. Raportul de influență, după spusele Dianei Stănculeanu, arată așa: părinți – 30%, gașcă – 70%. Recomandare: pe principiul „Tine-ți dușmanul aproape” :)), părinții sunt sfătuiți să nu se opună găștii, ci să se împrietenească cu aceasta. Fii tu, părintele, cel matur în ecuația asta și apropie-te de gașcă pentru ca la următorul conflict cu copilul tău, gașca să-ți devină aliat ;). Și când prietenul X din gașcă o să zică „Ce marfă e mama lui Y (unde Y e copilul tău), tu, părintele, o să ai un punct în plus în ochii copilului tău. Și uite așa, adolescența trece mai ușor 😀  Tot aici, Diana Stănculeanu a menționat că se observă o schimbare cu privire la vârsta la care copiii devin adolescenți azi: dacă înainte erai adolescent la 16-17-18 ani (pentru unii), acum adolescența apare mult mai devreme 10-12 ani ca punct de start.

Pe această notă, iată gândurile (neparafrazate) din discursul Dianei Stănculeanu – psihoterapeut:

  • Renegarea familiei este prinsă în genele noastre.
  • Pe drumul noutății este greu să mergi singur. Dorința de apartenență crește în adolescență (aici mă refer la gașcă și la rolul ei) și adolescentul își dorește să facă parte din trib (gașca).
  • Îi judecăm pe adolescenți pentru că ne-am pierdut efervescența emoțională (!) – adevărul este că viața de adult vine la pachet cu multe responsabilități și rutină 😀
  • Nevoia de explorare a adolescentului este debordantă.
  • Autonomia sănătoasă constă în a ne separa pentru a ne regăsi oricând cu adolescentul. Este un alt mod de a spune „Fii un far în viața copilului/adolescentului tău” (vezi explicație mai sus).
  • Alege bine bătăliile cu adolescentul/a din viața ta în funcție de importanța lor. Aici a folosit un exemplu: vasele murdare vs o sarcină neplanificată. Pot să confirm că dacă te simți neînțeles de părinți, primul instinct este să te îndepărtezi; și unde nu există comunicare, sunt șanse mici să existe o relație faină copil-părinte.
  • Copiii noștri vor prelua etichetele noastre și le vor folosi în identitatea lor (comportamentul părinților în general influențează mult perspectiva asupra vieții cu care copilul pleacă la drum. Facem ce vedem în casă!).
  • Nu o lua personal! În copilărie suntem eroii copiilor noștri; astfel că trebuie să dăm eroul jos de pe soclu ca să poată avea loc separarea. În acest mod, copilul știe că nu lasă în urmă perfecțiunea, că părintele lui are momente când nu e totul roz și că asta e normal și că face parte din viață. Totodată, copilul nu trebuie copleșit cu perfecțiune, pe principiul „Vreau să-ți fie mai bine ca mie” și pe această premiză părinții impun (poate involuntar) un standard de urmat și de depășit.
  • Copilului/Adolescentului trebuie insuflat o stimă de sine sănătoasă. Ce înseamnă/presupune treaba asta?
    • Copilul/Adolescentul trebuie să știe că suntem mulți, diferiți, cu alb, cu negru și cu gri și că e okay să fim așa 🙂
    • De reținut a sublinia în relația cu el/ea: important e că „face”, nu „cum face” (dacă nu face exact ca tine, cum ai zis tu, cum ai fi făcut tu, nu înseamnă că nu a făcut).
    • Atitudinea lor este în controlul lor; nu-ți dominca copilul/adolescentul.
    • Așteptări realiste de la el/ea (influență 30% părinți, 70% gașcă)
    • Fii prieten cu gașca copilului tău 😉
    • Fii empatic, simpatic și înțelegător
    • Zero control și 100% conectare cu copilul tău.

Încă un lucru bine punctat a fost următorul: atunci când adolescenții din viața noastră ne reneagă și ne scot fire albe, să ne amintim că ei sunt: soarele nostru, universul nostru, tot 🙂

Andreea Esca – Despre relația dintre oameni și munca făcută cu pasiune

Mi-am dorit să o văd și să o aud pe Andreea Esca vorbind despre munca ei. Toată lumea (mai puțin generațiile mai recente, dar cine știe) a auzit de Andreea Esca. Știm cine este ea, cu ce se ocupă și cât de bine își face treaba. Suntem re-asigurați de acest fapt în fiecare săptămână la ora 19:00 când deschidem televizoarele și ne întâmpină acest chip cu știrile serii. Andreea Esca muncește cu pasiune, ea a confirmat și a povestit jovial, cu entuziasm, inserând mici momente de râs pe alocuri, despre parcursul ei în televiziune și în radio. Și eu cred că lucrurile, în general, nu sunt întâmplătoare și faptul că ea nu a intrat la Drept (dacă-mi amintesc bine) și apoi a dat la facultatea de radio și televiziune (unde a intrat) a fost scris pentru ea. Pasiunea, loialitatea, colegii, atmosfera, dorința de a face treabă bună – mize importante în carieră. Și recunosc că nu mi-am luat notițe, poate pentru că focusul meu este altul zilele astea. Și eu am job și mizez mult pe a face lucrurile bine, impecabil, pe a crea o atmosferă faină la job (în primul rând pentru tine). Dacă ai și pasiune, e binevenită, dar dacă nu, muncește pentru tine, pentru ca în urma ta să fie ceva constructiv, cu aport. Andreea Esca mi s-a părut un om prietenos și fain și un exemplu de persoană care face ce îi place și o face bine și cu zâmbetul pe buze. Și asta ajunge și la noi, telespectatorii, care suntem negreșit la ora 19:00, în fața televizorului să aflăm știrile serii. A…, mie îmi place muuult de tot și emisiunea La Radio cu Andreea Esca de la Europa FM. Ea e faină și acolo 🙂

Acestea au notițele mele de la #EpicTalk, mi s-a părut interesant și discursul Oanei Moraru și abordarea ei în relația profesor-elev, profesor-părinte. Aici  și aici puteți să citiți mai multe dacă sunteți curioși. Referitor la Adi Hădean, recunosc că mie mi-ar fi plăcut să fi abordat un pic relația om-mâncare, mai exact cum pentru unii oameni mâncarea reprezintă un refugiu, poate experiența lui cu mâncarea. Spre rușinea mea, din discursul lui îmi amintesc cele mai puține lucruri. Nu dați cu pietre, vă rog 😀

Woa…ce articol luuung, dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc 🙂

See you on the next one!

Foto credit: Unsplash

No Comments

Leave a Comment